Tuesday, October 25, 2005
Romania
Si totusi Romania are sarmul ei. Aceia care se despart pentru totdeauna de tara lor si, cu surle si trambite declara ca un mai au nici o legatura si ca nimic un ii va face sa se intoarca sunt adevaratii apatrizi. Este urata asa cum este, oamenii o strica de cele mai multe ori, dar Romania este un loc aparte. Mirific si debusolant in acelasi timp. Un as putea pleca pentru totdeauna. Un este vorba de acea obisnuinta in urma careia te simti strain oriunde ai pleca in alta parte. Un este vorba decat de faptul ca energia acestui tinut te captiveaza si te atrage, nicicand nu vei scapa de dependenta de Romania. O dependenta placuta, care nu te face sa ceri mai mult dar nici nu te lasa sa uiti sau sa te desprinzi pentru totdeauna. E pura amagire sa zici ca nu este asa. Dar e adevarat ca lipsa de cultura si de educatie loveste in imaginea pe care Romania si-o proiecteaza nu atat asupra celor din afara, cat asupra celor constienti care au ramas. Ne doare si ne dam seama ca va mai dura destul de mult pana ce lucrurile se vor schimba, pana cand mentalitati dureroase se vor estompa, pana cand nu va disparea acea mandrie prosteasca existenta ca o plaga in societatea noastra, in care dezradacinati de pamant, mutati la oras cu forta, au inca tupeul de a se considera intelectualitatea moderna a Romaniei dar mintea le-a ramas in WC-ul din fundul curtii. Sunt probleme nespuse si prea putin scrise, mentalitati de Ev Mediu care inca incearca sa se impuna drept modele. Iar acestea fac victime intre persoanele slabe care nu reusesc sa se desprinda de astfel de mentalitati parintesti. Ridicam degetul si il indreptam acuzator asupra celor care, folosind cuvinte mai putin ortodoxe, blameaza relele din societatea romaneasca, dar in acelasi timp ii toleram pe cei care ascunzandu-se sub masca unei onorabilitati aparente inca nu au coborat din copaci. Acele persoane care si-au cizelat limbajul si mesajul dar cand ajung in situatii de criza, cand se vad depasite sau pur si simplu din senin si din ambitie prosteasca, lovesc mai mult cu fapta si cu propriile lor himere in tot ceea ce este frumos in jurul lor. Responsabilitatea este una dintre lipsurile care nu se vor remedia prea curand. La noi nimeni nu este capabil sa isi asume vreo vina. Totul este aruncat pe cel din fata ta, indiferent ca iti dai seama (sau poate atunci cu si mai mare inversunare) ca de fapt tu esti cel vinovat, cel care a luat-o pe aratura. Dar rezistenta asta nu va mai dura mult. Spun asta cu incredere in cei care vor reusi, din ce in ce mai multi, de aceste probleme, le vor recunoaste, in ei si in cei din jur si vor fi capabili sa se ridice, sa se spele de noroiul de pe ulitele nepietruite si sa mearga mai departe.
Saturday, October 22, 2005
Eliberare
Ati incercat vreodata sa va plimbati pe strada si sa fiti zambitor, dand dovada de siguranta de sine si jucandu-va raspunzand cu privirea tuturor celor care se uita la voi? Ati avea o netarmurita surpriza. Atata timp cat sentimentul este de eliberare, vor fi extrem de multe persoane care vor fi efectiv contrariate de aspectul vostru. Cei din jurul nostru nu se asteapta ca persoanele sa poata fi zambitoare si vesele. Poate la sfarsit de saptamana se mai schimba datele problemei, dar daca faceti ce am spus mai sus luni dimineata la prima ora, in metrou sau in trafic, in autobuz sau tramvai, veti avea surpriza de a observa cum oamenii fac ochii mari; unii chiar va privesc cu invidie sau ofteaza intorcand capul in alta parte.
Li se pare de neconceput. Nu le vine sa isi creada ochilor. Si totusi, pentru ca asa m-am simtit in cateva zile din saptamana care tocmai se incheie, am ramas si eu oarecum nedumerit. Ok, eu am problemele mele din cand in cand si stiu ca nu am in astfel de momente o fata care sa invite la discutii, dar chiar asa de putini sa fie cei care au o astfel de figura incat sa surprinda. Probabil ca da, iar asta este extrem de trist, inseamna ca din punct de vedere social inca suntem departe. Nu stiu cand vom reusi sa ne desprindem de ceea ce s-a intamplat in perioada comunista. Oamenii s-au eliberat de niste tensiuni, dar au continuat sa aiba anumite conceptii nelalocul lor si asta se rasfrange cel mai bine in felul in care se uita la persoanele necunoscute.
Li se pare de neconceput. Nu le vine sa isi creada ochilor. Si totusi, pentru ca asa m-am simtit in cateva zile din saptamana care tocmai se incheie, am ramas si eu oarecum nedumerit. Ok, eu am problemele mele din cand in cand si stiu ca nu am in astfel de momente o fata care sa invite la discutii, dar chiar asa de putini sa fie cei care au o astfel de figura incat sa surprinda. Probabil ca da, iar asta este extrem de trist, inseamna ca din punct de vedere social inca suntem departe. Nu stiu cand vom reusi sa ne desprindem de ceea ce s-a intamplat in perioada comunista. Oamenii s-au eliberat de niste tensiuni, dar au continuat sa aiba anumite conceptii nelalocul lor si asta se rasfrange cel mai bine in felul in care se uita la persoanele necunoscute.
Friday, October 21, 2005
Meci
M-am uitat la meciul lui Dinamo. Iti vine sa plangi de nervi, asa un meci de cacao rar am mai vazut, jucatori care nu se gaseau, pase care nu mergeau, principalul atacant parca avea intelegere cu tusierul sa stea mereu in ofsaid, nimic spectaculos, doar o batalie de rutina intre o echipa care se chinuie sa castige acasa si o echipa care se vedea ca venise la un 0-0 si chiar le parea rau ca nu pregatisera meciul in ideea unei victorii.
Un antrenor nemultumit. Pe el va cadea intreaga vina a rezultatului, nu pe ametitii aia din teren care habar nu avea pe ce lume sunt. Pe el, care se agita de pe margine si incerca sa ii trimita in atac. Cred ca a alergat mai mult si s-a agitat mai mult decat unii dintre cei de pe teren. Si rezultatul este 0-0. Nu e o tragedie, dar e pacat in conditiile in care facusera unele meciuri frumoase in ultima perioada. Parca nu mai era Dinamo cel care jucase cu Everton aici si rezistase eroic. Parca nu era Dinamo care se zbatuse la Everton sa tina de un rezultat bun din prima confruntare. Era o echipa de pluton codas. Poate ca e singura sansa de a isi reveni. Filosofie tipic romaneasca, s-au umflat dupa 2-3 victorii si in loc sa se zbata sa urce, se plafoneaza si dau chix. Iar apoi dau vina pe orice altceva, pe gazon, pe vreme, pe arbitri (ca veni vorba, excelent arbitrat), pe lipsa de inspiratie. Nu vor da vina pe ei insisi pentru ca nu s-au mobilizat, nu vor iesi in fata sa spuna ca au gresit si sa inceapa sa se chinuie pentru o revenire. Mai avem sanse de calificare, asa cum a factu si nationala; si n-au mai avut. Poate ca totusi un concurs favorabil de imprejurari ii va trimite mai departe. Atunci se vor fali ca au ajuns mai departe si vor uita de acest meci rusinos. Si iar o vor lua in freza.
Pe dulcele grai moldovenesc, asa se sting toate intitiativele din tara asta. Nu suntem buni sa ducem ceva pana la capat. Avem sclipire, geniu, dar nu avem putere de munca. Ne lipseste spiritul de echipa si mobilizarea.
Iar ma culc nervos si promit ca nu o sa mai tin cu Dinamo pana cand nu isi va reveni fotablul romanesc. Stiu ca o sa imi calc promisiunea inca de la urmatorul meci - echipa de suflet totusi - dar de ce nu se lupta, nu reusesc sa inteleg. Ca o fi unul cu probleme, inteleg, haide 2, 3, chiar 5. Dar toata echipa sa someze pe teren si sa presteze sub orice asteptare, asta nu mai inteleg.
Un antrenor nemultumit. Pe el va cadea intreaga vina a rezultatului, nu pe ametitii aia din teren care habar nu avea pe ce lume sunt. Pe el, care se agita de pe margine si incerca sa ii trimita in atac. Cred ca a alergat mai mult si s-a agitat mai mult decat unii dintre cei de pe teren. Si rezultatul este 0-0. Nu e o tragedie, dar e pacat in conditiile in care facusera unele meciuri frumoase in ultima perioada. Parca nu mai era Dinamo cel care jucase cu Everton aici si rezistase eroic. Parca nu era Dinamo care se zbatuse la Everton sa tina de un rezultat bun din prima confruntare. Era o echipa de pluton codas. Poate ca e singura sansa de a isi reveni. Filosofie tipic romaneasca, s-au umflat dupa 2-3 victorii si in loc sa se zbata sa urce, se plafoneaza si dau chix. Iar apoi dau vina pe orice altceva, pe gazon, pe vreme, pe arbitri (ca veni vorba, excelent arbitrat), pe lipsa de inspiratie. Nu vor da vina pe ei insisi pentru ca nu s-au mobilizat, nu vor iesi in fata sa spuna ca au gresit si sa inceapa sa se chinuie pentru o revenire. Mai avem sanse de calificare, asa cum a factu si nationala; si n-au mai avut. Poate ca totusi un concurs favorabil de imprejurari ii va trimite mai departe. Atunci se vor fali ca au ajuns mai departe si vor uita de acest meci rusinos. Si iar o vor lua in freza.
Pe dulcele grai moldovenesc, asa se sting toate intitiativele din tara asta. Nu suntem buni sa ducem ceva pana la capat. Avem sclipire, geniu, dar nu avem putere de munca. Ne lipseste spiritul de echipa si mobilizarea.
Iar ma culc nervos si promit ca nu o sa mai tin cu Dinamo pana cand nu isi va reveni fotablul romanesc. Stiu ca o sa imi calc promisiunea inca de la urmatorul meci - echipa de suflet totusi - dar de ce nu se lupta, nu reusesc sa inteleg. Ca o fi unul cu probleme, inteleg, haide 2, 3, chiar 5. Dar toata echipa sa someze pe teren si sa presteze sub orice asteptare, asta nu mai inteleg.
Wednesday, October 19, 2005
Criza constipationala
http://www.hotnews.ro/articol_34634-Romania-in-criza-constitutionala-de-Adrian-Severin.htm
Domnul Adrian Severin, un obisnuit al ziarelor, inca din vremea cand inca mai incerca sa faca parte din llinia intai, arunca din nou o fumigena, pentru ca o minte mai luminata nitel ar putea sa inteleaga criza pe care i-o produce domnului Severin imposibilitatea de a gandi altfel decat in cadrul doctrinei pseudo-comuniste. Sa mai imprastiem nitel fumul si sa vedem de xe nu inceteaza Severin sa vorbeasca. Probabil ca este extrem de frustrat pentru ca nu a reusit inca sa publice acea faimoasa lista a spionilor cu care ne ameninta acum ceva timp. Probabil ca la aceasta frustrare se adauga si rasismul de care, ca o persoana cu certe radacini iudaice, pe de o parte il condamna, dar numai pentru a se opri la timp si a veni cu ipoteza uluitoare cum ca ne-au cucerit tatarii. Chestiune care se incadreaza dealtfel in metodologia luptei de clasa care se desfasoara de catre PCR, si cum s-o mai fi numit din 90 incoace partidul nesimtitilor romani. Sunt aceleasi persoane care, pentru a-si dovedi intelectualitatea de marca, ii fac pe altii animale, golani, huligani, handicapati, prostanaci si alte alea. Sunt acele persoane care din scaune caldute au tupeul sa ne trimita tot pe noi la munca pentru ca ei sa prospere. Sunt acele persoane care nu au strop de respect fata de cei din jurul lor si ne imbacsesc aerul cu parturile scoase pe gura cu orice ocazie, numai pentru a ii indeparta pe cei care nu mai vor sa simta putoarea comunismului si oportunismului pe care acesta l-a generat. Oare nu o fi fost criza institutionala atunci cand singura institutie functionala din tara noastra era coruptia? Oare Rodica Stanescu si Adrian Nastase sunt 100% romani, get-beget, la fel ca si Domnul Severin care isi permite sa faca speculatii pe tema originii etnice a unor colegi din breasla politica? Cocotat pe creasta unui institut cica nepartinic, domnul Severin ne impute in continuare, crezand probabil ca aceasta impostura va functiona la nesfarsit.
Deci domnule Severin, va asigur inca o data de lipsa mea de consideratie fata de gunoiul uman care sunteti si va urez sa putreziti in continuare intre parturile ideologice pe care le-ati invatat inca de pe bancile scolii de partid.
Domnul Adrian Severin, un obisnuit al ziarelor, inca din vremea cand inca mai incerca sa faca parte din llinia intai, arunca din nou o fumigena, pentru ca o minte mai luminata nitel ar putea sa inteleaga criza pe care i-o produce domnului Severin imposibilitatea de a gandi altfel decat in cadrul doctrinei pseudo-comuniste. Sa mai imprastiem nitel fumul si sa vedem de xe nu inceteaza Severin sa vorbeasca. Probabil ca este extrem de frustrat pentru ca nu a reusit inca sa publice acea faimoasa lista a spionilor cu care ne ameninta acum ceva timp. Probabil ca la aceasta frustrare se adauga si rasismul de care, ca o persoana cu certe radacini iudaice, pe de o parte il condamna, dar numai pentru a se opri la timp si a veni cu ipoteza uluitoare cum ca ne-au cucerit tatarii. Chestiune care se incadreaza dealtfel in metodologia luptei de clasa care se desfasoara de catre PCR, si cum s-o mai fi numit din 90 incoace partidul nesimtitilor romani. Sunt aceleasi persoane care, pentru a-si dovedi intelectualitatea de marca, ii fac pe altii animale, golani, huligani, handicapati, prostanaci si alte alea. Sunt acele persoane care din scaune caldute au tupeul sa ne trimita tot pe noi la munca pentru ca ei sa prospere. Sunt acele persoane care nu au strop de respect fata de cei din jurul lor si ne imbacsesc aerul cu parturile scoase pe gura cu orice ocazie, numai pentru a ii indeparta pe cei care nu mai vor sa simta putoarea comunismului si oportunismului pe care acesta l-a generat. Oare nu o fi fost criza institutionala atunci cand singura institutie functionala din tara noastra era coruptia? Oare Rodica Stanescu si Adrian Nastase sunt 100% romani, get-beget, la fel ca si Domnul Severin care isi permite sa faca speculatii pe tema originii etnice a unor colegi din breasla politica? Cocotat pe creasta unui institut cica nepartinic, domnul Severin ne impute in continuare, crezand probabil ca aceasta impostura va functiona la nesfarsit.
Deci domnule Severin, va asigur inca o data de lipsa mea de consideratie fata de gunoiul uman care sunteti si va urez sa putreziti in continuare intre parturile ideologice pe care le-ati invatat inca de pe bancile scolii de partid.
Un alt editorial
http://www.hotnews.ro/articol_34632-Oratanii-on-line-de-Mircea-Cartarescu.htm
Am citit acest articol, asa cum fac de obicei cu articolele Dlui Cartarescu, mai ales de cand presedintele Traian Basescu a marturisit ca l-a citit :)
Fiecare cu oalele lui. Ii uram bun venit Dlui Cartarescu in societatea de consum, in societatea informationala pe care o promoveaza Internet-ul, dar as dori sa ii atrag atentia ca important nu este ce gasesti si, in masura in care nu ai altceva mai bun de facut, sa gasesti nod in papura diferitelor informatii anapoda de care sunt pline paginile web. Important e cum citesti ceea ce ti se pune in fata ochilor. Discernamantul ramane arma care selecteaza informatia. Prin ce difera Internet-ul de zvonistica existenta inca in anumite societati si care atinsese cote paroxistice in anumite societati, sa nu dam nume :). Important era sa iti mentii capul pe umeri si sa selectezi exact ceea ce aveai nevoie. Problema este arhicunoscuta, nu ma pot abtine sa nu fac o referire la liberul arbitru, care nu a aparut odata cu Internet-ul, cel putin nu scrie nicaieri pe web despre asa ceva.
Da sunt de acord cu autorul care este oripilat de ceea ce gaseste la un prim contact, pe care, dealtfel, il presupun si foarte asteptat, dar aceasta lume nu este ea cumva o reflectie a mintilor noastre bolnave, care se afla intr-un plin proces de transformare, de la o generatie la alta si care, sub proasta impresie a anonimatului, refuleaza pe Internet pareri pro si contra a tot ceea ce misca, la urma urmei si scopul prezentei este atentionarea si poate fi de fapt o manifestare neconforma. De ce proasta impresie? Pentru ca exista un oarecare control si asta se cunoaste de cand lumea. Exista persoane care au facut si puscarie pentru opinii exprimate, destul de recent era vorba despre un disident chinez care a fost arestat cu largul concurs al Yahoo. Exista persoane care au si terminat ani grei de puscarie, deci fenomenul nu este nou si, oricat de bun ai fi, in momentul in care activitatile intrec o anumita masura, devii indezirabil si atunci nu prea mai esti anonim, surprinzator, descoperi ca esti cu mult mai expus decat credeai. E lumea lui 1 si 0, cel mai simplu sistem de numeratie, in care, prin imbinarea perfecta a fantasticului cu relatarea exacta, esti pus in fata dilemei existentiale: oare informatia este corecta sau nu? Conspiratia? Conspiratie s-ar putea numi si aceste atitudini usor deplasate, prin care se arunca vina pentru lipsa de discernamant a unora asupra celor care, dintr-o distractie, sau ca urmare a propriei lipse de discernamant, propaga informatii false.
O alta lovitura sub centura. Se intreaba Dl Cartarescu de ce oare nu gaseste nimic bun despre Romania... In calitatea Dvs de exponent al intelectualitatii romane, stimate domn, de ce nu scrieti ceva bun despre Romania? Daca si Dvs si altii de talia Dvs ar scrie ceva bun despre Romania, probabil ca balanta ar incepe sa incline favorabil. Dar nu, este mult mai romaneste sa ne lamentam despre de ce nu scriu altii despre noi. Tipic romaneste, o alta hiba a naturii umane, specifica noua romanilor, pe care ati scapat s-o evidentiati in insiruirea de mai sus din cadrul articolului Dvs.
Orataniile, ca si in lumea reala, sunt multe, de fapt am putea chiar sa le numim dobitoace, cu un bandwidth mai mare sau mai mic, conform posibilitatilor. Drept concluzie, imi exprim neintelegerea fata de legatura dintre orataniile lovite de gripa aviara, pericolul pe care aceasta boala il aduce in fata oamenilor si lumea virtuala in care ii urez inca o data bun venit Dlui Cartarescu. Sau, mai bine zis, nedumerirea... S-a incadrat articolul ca numar de cuvinte in pagina din ziar? Atunci e ok.
Cu stima.
Am citit acest articol, asa cum fac de obicei cu articolele Dlui Cartarescu, mai ales de cand presedintele Traian Basescu a marturisit ca l-a citit :)
Fiecare cu oalele lui. Ii uram bun venit Dlui Cartarescu in societatea de consum, in societatea informationala pe care o promoveaza Internet-ul, dar as dori sa ii atrag atentia ca important nu este ce gasesti si, in masura in care nu ai altceva mai bun de facut, sa gasesti nod in papura diferitelor informatii anapoda de care sunt pline paginile web. Important e cum citesti ceea ce ti se pune in fata ochilor. Discernamantul ramane arma care selecteaza informatia. Prin ce difera Internet-ul de zvonistica existenta inca in anumite societati si care atinsese cote paroxistice in anumite societati, sa nu dam nume :). Important era sa iti mentii capul pe umeri si sa selectezi exact ceea ce aveai nevoie. Problema este arhicunoscuta, nu ma pot abtine sa nu fac o referire la liberul arbitru, care nu a aparut odata cu Internet-ul, cel putin nu scrie nicaieri pe web despre asa ceva.
Da sunt de acord cu autorul care este oripilat de ceea ce gaseste la un prim contact, pe care, dealtfel, il presupun si foarte asteptat, dar aceasta lume nu este ea cumva o reflectie a mintilor noastre bolnave, care se afla intr-un plin proces de transformare, de la o generatie la alta si care, sub proasta impresie a anonimatului, refuleaza pe Internet pareri pro si contra a tot ceea ce misca, la urma urmei si scopul prezentei este atentionarea si poate fi de fapt o manifestare neconforma. De ce proasta impresie? Pentru ca exista un oarecare control si asta se cunoaste de cand lumea. Exista persoane care au facut si puscarie pentru opinii exprimate, destul de recent era vorba despre un disident chinez care a fost arestat cu largul concurs al Yahoo. Exista persoane care au si terminat ani grei de puscarie, deci fenomenul nu este nou si, oricat de bun ai fi, in momentul in care activitatile intrec o anumita masura, devii indezirabil si atunci nu prea mai esti anonim, surprinzator, descoperi ca esti cu mult mai expus decat credeai. E lumea lui 1 si 0, cel mai simplu sistem de numeratie, in care, prin imbinarea perfecta a fantasticului cu relatarea exacta, esti pus in fata dilemei existentiale: oare informatia este corecta sau nu? Conspiratia? Conspiratie s-ar putea numi si aceste atitudini usor deplasate, prin care se arunca vina pentru lipsa de discernamant a unora asupra celor care, dintr-o distractie, sau ca urmare a propriei lipse de discernamant, propaga informatii false.
O alta lovitura sub centura. Se intreaba Dl Cartarescu de ce oare nu gaseste nimic bun despre Romania... In calitatea Dvs de exponent al intelectualitatii romane, stimate domn, de ce nu scrieti ceva bun despre Romania? Daca si Dvs si altii de talia Dvs ar scrie ceva bun despre Romania, probabil ca balanta ar incepe sa incline favorabil. Dar nu, este mult mai romaneste sa ne lamentam despre de ce nu scriu altii despre noi. Tipic romaneste, o alta hiba a naturii umane, specifica noua romanilor, pe care ati scapat s-o evidentiati in insiruirea de mai sus din cadrul articolului Dvs.
Orataniile, ca si in lumea reala, sunt multe, de fapt am putea chiar sa le numim dobitoace, cu un bandwidth mai mare sau mai mic, conform posibilitatilor. Drept concluzie, imi exprim neintelegerea fata de legatura dintre orataniile lovite de gripa aviara, pericolul pe care aceasta boala il aduce in fata oamenilor si lumea virtuala in care ii urez inca o data bun venit Dlui Cartarescu. Sau, mai bine zis, nedumerirea... S-a incadrat articolul ca numar de cuvinte in pagina din ziar? Atunci e ok.
Cu stima.
Monday, October 17, 2005
Cel putin pana imi voi mai reveni pe plan personal, probabil ca voi scrie mai rar in acest blog, iar apoi experienta mea va fi puternic marcata de clipele de cosmar pe care mi le-a provocat o alta reminiscenta a comunismului in Romania: taranii.
Tarani atrasi de mirajul orasului, care nu vor ramane decat niste dizlocati, niste handicapati si niste inadaptabili, niste oameni incapabili sa judece cu capul pe umeri, lipsiti de incredere in cei din jurul lor, lipsiti de incredere in propriii lor copii, lipsiti de incredere in bune sau rele, prapastiosi pana la Dumnezeu si suspiciosi din cale afara.
Oameni care raman singuri si, in incercarea disperata de a se salva din singuratate, incearca sa distruga familii. Si uneori reusesc, pentru ca aschia nu sare departe de trunchi, pentru ca asa si-au crescut copiii, astfel incat sa detina controlul lor pana la moarte.
Oameni lipsiti de scrupule care sunt in stare sa distruga familia propriului lor copil pentru a-si vedea implinite suspiciunile. Oameni care nu mai fac diferenta intre adevar si minciuna. Nu au luat drogurile, dar mii de fantasme le-au nenorocit mintile. Sa ne fie mila de ei, sunt niste handicapati.
Sa-i lasam in pace pentru ca oricum nu ii vom putea schimba. Ei sunt de neclintit in prostia lor. Nu 20, ci 100 de ani daca atata vor trai. Orgoliu prostesc si ambitii desarte. Atata ii duce capul.
Vorbesc din nou in van. Ei n-o sa recunoasca niciodata. Nici macar nu vor incerca sa se schimbe pentru ca se cred perfecti. Si sunt perfecti. Sunt perfecta intruchipare a prostiei.
Si sunt mai multi decat ne putem inchipui.
Tarani atrasi de mirajul orasului, care nu vor ramane decat niste dizlocati, niste handicapati si niste inadaptabili, niste oameni incapabili sa judece cu capul pe umeri, lipsiti de incredere in cei din jurul lor, lipsiti de incredere in propriii lor copii, lipsiti de incredere in bune sau rele, prapastiosi pana la Dumnezeu si suspiciosi din cale afara.
Oameni care raman singuri si, in incercarea disperata de a se salva din singuratate, incearca sa distruga familii. Si uneori reusesc, pentru ca aschia nu sare departe de trunchi, pentru ca asa si-au crescut copiii, astfel incat sa detina controlul lor pana la moarte.
Oameni lipsiti de scrupule care sunt in stare sa distruga familia propriului lor copil pentru a-si vedea implinite suspiciunile. Oameni care nu mai fac diferenta intre adevar si minciuna. Nu au luat drogurile, dar mii de fantasme le-au nenorocit mintile. Sa ne fie mila de ei, sunt niste handicapati.
Sa-i lasam in pace pentru ca oricum nu ii vom putea schimba. Ei sunt de neclintit in prostia lor. Nu 20, ci 100 de ani daca atata vor trai. Orgoliu prostesc si ambitii desarte. Atata ii duce capul.
Vorbesc din nou in van. Ei n-o sa recunoasca niciodata. Nici macar nu vor incerca sa se schimbe pentru ca se cred perfecti. Si sunt perfecti. Sunt perfecta intruchipare a prostiei.
Si sunt mai multi decat ne putem inchipui.
Tuesday, October 11, 2005
A mai trecut o zi. Aceleasi fete sterse. Maine ma duc la un nou interviu, voi intalni din nou fete radioase care se vor transforma in aceleasi fete palide si nervoase imediat ce isi vor parasi locul de munca. Aceasta este tara mea si neamul meu... dulce si trist cantec in acelasi timp. Luptam sa instauram o himera. Sa grefam pe un corp putrezit, care nu se mai poate intretine si din care creierul a plecat de mult, o noua ordine mondiala a celulelor.
Se adeveresc spusele lui Brucan, dar nu dupa 20 de ani, nici dupa 50 nu vom scapa de aristocratia non-valorii. Intotdeauna puterea va corupe mintile si le va transforma luciditatea in tarana autosuficientei. Vor creste la sanul lor aceleasi valori putrede ale banului castigat prin munca necinstita si orgoliul nemasurat al taranului care nu ajunge la strugurii orasului, caruia ii e frica de oras desi trebuie sa traiasca in el, care vede numai paiul din ochiul celuilalt si se ofera benevol sa-i scoata ochiul, eventual chiar si pe cel sanatos numai pentru a ramane stapan cu barna lui peste toata lumea.
Da, sa inceapa, trebuie sa se schimbe ceva, dar de ce cu mine. De ce sa fiu eu, Alina Mungiu Pippidi cea care lupta cu mijloace corecte. Eu care ma dau de mare luptatoare pentru dreptate, unde am ajuns? Sa ma fac de cacao pentru cateva amarate de procente care in loc sa cosmetizeze imaginea unui guvern si asa destul de sters, mai rau o pateaza. S-a gasit cine sa il salveze pe Tariceanu. Zoe Petre a noului regim. Astia suntem noi, fie in guvern, fie in oozitie, aceiasi rahati cu ochi ne conduc si ne spun cat de buni sunt ei.
Declasificare. Declasificare a valorilor si a personajelor. Securitatea a fost o unitate de elita peste tot, chiar si intre cele mai comuniste state. La noi nu. La noi s-au strans o multime de otrepe si au incercat ca macar prin forta sa isi ridice un statut, sa faca o facultate, la seral sau la particulara, astfel incat sa arate camerelor de vederi cine sunt ei, ce destepti si ce smecheri sunt, chiar daca o parte semnificativa nici macar nu stiu sa isi citeasca propria diploma. Stefan cel Mare si Luceafarul Huilei, Oracolul de la Balcesti si Tribunul de la Butimanu. Asta e cocina, astia sunt porii..
Noroi e suficient dupa atatea inundatii, as aca poftiti in baltoace, aveti toata stima noastra, Suntem mandri de voi, suntem mandri, mai precis, ca nu suntem si nu vom putea fi niciodata ca voi. Nu pentru ca am avea studii sau ne-am trage din parinti mai oraseni, ci pentru ca avem ceva ce voi nu veti cunoaste niciodata. Avem ceva ce nu poate fi dobandit in facultate. Pana si cersetorul de la Universitate, acel regizor umil care a ajuns sa accepte mila publica are o statura mai dreapta decat ciobanul ajuns in elita unei tari, de fapt in elita unei clici, caci nu ei reprezinta tara. Ei reprezinta doar acele deviatii care se gasesc in structura oricarui popor dar pe care noi nu reusim sa le extirpam, ci incercam sa le grefam, dar nu gasim decat alte putreziciuni.
Ce va lipseste, uitam sa va spun. E o notiune abstracta, s-ar putea sa nu fie nevoie nici macar de patru clase ca sa o intelegi, dar pe care voi nu o veti cuprinde niciodata in comportamentul vostru.
E bunul simt.
As fi vrut sa inchei cu un invectiv, fie el si mai moale, la adresa sutelor de Dinu Paturica (exemplu de neatins pentru cei mai multi dintre cei de aceasta joasa speta), dar m-am amintit ca invectivele sunt apanajul fostilor vostri colegi, aceia care nu numai ca s-au dedat la rele pentru a se pastra in gratiile indoielnice ale unei puteri dovedite trecatoare. Nu pot sa le zici nici huligani, nici animale, in nici un caz golani. Noroc cu apelul domnului Liiceanu, am gasit un apelativ:
Dispareti, lichelelor.
Se adeveresc spusele lui Brucan, dar nu dupa 20 de ani, nici dupa 50 nu vom scapa de aristocratia non-valorii. Intotdeauna puterea va corupe mintile si le va transforma luciditatea in tarana autosuficientei. Vor creste la sanul lor aceleasi valori putrede ale banului castigat prin munca necinstita si orgoliul nemasurat al taranului care nu ajunge la strugurii orasului, caruia ii e frica de oras desi trebuie sa traiasca in el, care vede numai paiul din ochiul celuilalt si se ofera benevol sa-i scoata ochiul, eventual chiar si pe cel sanatos numai pentru a ramane stapan cu barna lui peste toata lumea.
Da, sa inceapa, trebuie sa se schimbe ceva, dar de ce cu mine. De ce sa fiu eu, Alina Mungiu Pippidi cea care lupta cu mijloace corecte. Eu care ma dau de mare luptatoare pentru dreptate, unde am ajuns? Sa ma fac de cacao pentru cateva amarate de procente care in loc sa cosmetizeze imaginea unui guvern si asa destul de sters, mai rau o pateaza. S-a gasit cine sa il salveze pe Tariceanu. Zoe Petre a noului regim. Astia suntem noi, fie in guvern, fie in oozitie, aceiasi rahati cu ochi ne conduc si ne spun cat de buni sunt ei.
Declasificare. Declasificare a valorilor si a personajelor. Securitatea a fost o unitate de elita peste tot, chiar si intre cele mai comuniste state. La noi nu. La noi s-au strans o multime de otrepe si au incercat ca macar prin forta sa isi ridice un statut, sa faca o facultate, la seral sau la particulara, astfel incat sa arate camerelor de vederi cine sunt ei, ce destepti si ce smecheri sunt, chiar daca o parte semnificativa nici macar nu stiu sa isi citeasca propria diploma. Stefan cel Mare si Luceafarul Huilei, Oracolul de la Balcesti si Tribunul de la Butimanu. Asta e cocina, astia sunt porii..
Noroi e suficient dupa atatea inundatii, as aca poftiti in baltoace, aveti toata stima noastra, Suntem mandri de voi, suntem mandri, mai precis, ca nu suntem si nu vom putea fi niciodata ca voi. Nu pentru ca am avea studii sau ne-am trage din parinti mai oraseni, ci pentru ca avem ceva ce voi nu veti cunoaste niciodata. Avem ceva ce nu poate fi dobandit in facultate. Pana si cersetorul de la Universitate, acel regizor umil care a ajuns sa accepte mila publica are o statura mai dreapta decat ciobanul ajuns in elita unei tari, de fapt in elita unei clici, caci nu ei reprezinta tara. Ei reprezinta doar acele deviatii care se gasesc in structura oricarui popor dar pe care noi nu reusim sa le extirpam, ci incercam sa le grefam, dar nu gasim decat alte putreziciuni.
Ce va lipseste, uitam sa va spun. E o notiune abstracta, s-ar putea sa nu fie nevoie nici macar de patru clase ca sa o intelegi, dar pe care voi nu o veti cuprinde niciodata in comportamentul vostru.
E bunul simt.
As fi vrut sa inchei cu un invectiv, fie el si mai moale, la adresa sutelor de Dinu Paturica (exemplu de neatins pentru cei mai multi dintre cei de aceasta joasa speta), dar m-am amintit ca invectivele sunt apanajul fostilor vostri colegi, aceia care nu numai ca s-au dedat la rele pentru a se pastra in gratiile indoielnice ale unei puteri dovedite trecatoare. Nu pot sa le zici nici huligani, nici animale, in nici un caz golani. Noroc cu apelul domnului Liiceanu, am gasit un apelativ:
Dispareti, lichelelor.
Subscribe to:
Posts (Atom)
