A mai trecut o zi. Aceleasi fete sterse. Maine ma duc la un nou interviu, voi intalni din nou fete radioase care se vor transforma in aceleasi fete palide si nervoase imediat ce isi vor parasi locul de munca. Aceasta este tara mea si neamul meu... dulce si trist cantec in acelasi timp. Luptam sa instauram o himera. Sa grefam pe un corp putrezit, care nu se mai poate intretine si din care creierul a plecat de mult, o noua ordine mondiala a celulelor.
Se adeveresc spusele lui Brucan, dar nu dupa 20 de ani, nici dupa 50 nu vom scapa de aristocratia non-valorii. Intotdeauna puterea va corupe mintile si le va transforma luciditatea in tarana autosuficientei. Vor creste la sanul lor aceleasi valori putrede ale banului castigat prin munca necinstita si orgoliul nemasurat al taranului care nu ajunge la strugurii orasului, caruia ii e frica de oras desi trebuie sa traiasca in el, care vede numai paiul din ochiul celuilalt si se ofera benevol sa-i scoata ochiul, eventual chiar si pe cel sanatos numai pentru a ramane stapan cu barna lui peste toata lumea.
Da, sa inceapa, trebuie sa se schimbe ceva, dar de ce cu mine. De ce sa fiu eu, Alina Mungiu Pippidi cea care lupta cu mijloace corecte. Eu care ma dau de mare luptatoare pentru dreptate, unde am ajuns? Sa ma fac de cacao pentru cateva amarate de procente care in loc sa cosmetizeze imaginea unui guvern si asa destul de sters, mai rau o pateaza. S-a gasit cine sa il salveze pe Tariceanu. Zoe Petre a noului regim. Astia suntem noi, fie in guvern, fie in oozitie, aceiasi rahati cu ochi ne conduc si ne spun cat de buni sunt ei.
Declasificare. Declasificare a valorilor si a personajelor. Securitatea a fost o unitate de elita peste tot, chiar si intre cele mai comuniste state. La noi nu. La noi s-au strans o multime de otrepe si au incercat ca macar prin forta sa isi ridice un statut, sa faca o facultate, la seral sau la particulara, astfel incat sa arate camerelor de vederi cine sunt ei, ce destepti si ce smecheri sunt, chiar daca o parte semnificativa nici macar nu stiu sa isi citeasca propria diploma. Stefan cel Mare si Luceafarul Huilei, Oracolul de la Balcesti si Tribunul de la Butimanu. Asta e cocina, astia sunt porii..
Noroi e suficient dupa atatea inundatii, as aca poftiti in baltoace, aveti toata stima noastra, Suntem mandri de voi, suntem mandri, mai precis, ca nu suntem si nu vom putea fi niciodata ca voi. Nu pentru ca am avea studii sau ne-am trage din parinti mai oraseni, ci pentru ca avem ceva ce voi nu veti cunoaste niciodata. Avem ceva ce nu poate fi dobandit in facultate. Pana si cersetorul de la Universitate, acel regizor umil care a ajuns sa accepte mila publica are o statura mai dreapta decat ciobanul ajuns in elita unei tari, de fapt in elita unei clici, caci nu ei reprezinta tara. Ei reprezinta doar acele deviatii care se gasesc in structura oricarui popor dar pe care noi nu reusim sa le extirpam, ci incercam sa le grefam, dar nu gasim decat alte putreziciuni.
Ce va lipseste, uitam sa va spun. E o notiune abstracta, s-ar putea sa nu fie nevoie nici macar de patru clase ca sa o intelegi, dar pe care voi nu o veti cuprinde niciodata in comportamentul vostru.
E bunul simt.
As fi vrut sa inchei cu un invectiv, fie el si mai moale, la adresa sutelor de Dinu Paturica (exemplu de neatins pentru cei mai multi dintre cei de aceasta joasa speta), dar m-am amintit ca invectivele sunt apanajul fostilor vostri colegi, aceia care nu numai ca s-au dedat la rele pentru a se pastra in gratiile indoielnice ale unei puteri dovedite trecatoare. Nu pot sa le zici nici huligani, nici animale, in nici un caz golani. Noroc cu apelul domnului Liiceanu, am gasit un apelativ:
Dispareti, lichelelor.