Romania

Si totusi Romania are sarmul ei. Aceia care se despart pentru totdeauna de tara lor si, cu surle si trambite declara ca un mai au nici o legatura si ca nimic un ii va face sa se intoarca sunt adevaratii apatrizi. Este urata asa cum este, oamenii o strica de cele mai multe ori, dar Romania este un loc aparte. Mirific si debusolant in acelasi timp. Un as putea pleca pentru totdeauna. Un este vorba de acea obisnuinta in urma careia te simti strain oriunde ai pleca in alta parte. Un este vorba decat de faptul ca energia acestui tinut te captiveaza si te atrage, nicicand nu vei scapa de dependenta de Romania. O dependenta placuta, care nu te face sa ceri mai mult dar nici nu te lasa sa uiti sau sa te desprinzi pentru totdeauna. E pura amagire sa zici ca nu este asa. Dar e adevarat ca lipsa de cultura si de educatie loveste in imaginea pe care Romania si-o proiecteaza nu atat asupra celor din afara, cat asupra celor constienti care au ramas. Ne doare si ne dam seama ca va mai dura destul de mult pana ce lucrurile se vor schimba, pana cand mentalitati dureroase se vor estompa, pana cand nu va disparea acea mandrie prosteasca existenta ca o plaga in societatea noastra, in care dezradacinati de pamant, mutati la oras cu forta, au inca tupeul de a se considera intelectualitatea moderna a Romaniei dar mintea le-a ramas in WC-ul din fundul curtii. Sunt probleme nespuse si prea putin scrise, mentalitati de Ev Mediu care inca incearca sa se impuna drept modele. Iar acestea fac victime intre persoanele slabe care nu reusesc sa se desprinda de astfel de mentalitati parintesti. Ridicam degetul si il indreptam acuzator asupra celor care, folosind cuvinte mai putin ortodoxe, blameaza relele din societatea romaneasca, dar in acelasi timp ii toleram pe cei care ascunzandu-se sub masca unei onorabilitati aparente inca nu au coborat din copaci. Acele persoane care si-au cizelat limbajul si mesajul dar cand ajung in situatii de criza, cand se vad depasite sau pur si simplu din senin si din ambitie prosteasca, lovesc mai mult cu fapta si cu propriile lor himere in tot ceea ce este frumos in jurul lor. Responsabilitatea este una dintre lipsurile care nu se vor remedia prea curand. La noi nimeni nu este capabil sa isi asume vreo vina. Totul este aruncat pe cel din fata ta, indiferent ca iti dai seama (sau poate atunci cu si mai mare inversunare) ca de fapt tu esti cel vinovat, cel care a luat-o pe aratura. Dar rezistenta asta nu va mai dura mult. Spun asta cu incredere in cei care vor reusi, din ce in ce mai multi, de aceste probleme, le vor recunoaste, in ei si in cei din jur si vor fi capabili sa se ridice, sa se spele de noroiul de pe ulitele nepietruite si sa mearga mai departe.